Am crescut in Manastur, intr-o familie de vechi manastureni care atunci cand se intalneau isi depanau amintirile despre cartierul care era odata, cu locuri si oameni cunoscuti de toti vecinii dar de care nu prea se mai stiau acum multe lucruri. Cand intrebam de cand suntem in Manastur, care au fost primii care au venit aici, mi se povestea ca stra-strabunica ar fi fost cea care a venit de la tara, pastrandu-si straiele traditionale toata viata, candva in jurul anului 1900.
Desi era un cartier schimbat de perioada comunista, am crescut cu povestile despre vechiul Manastur, al caselor cu gradini intinse si suri, al strazii Lingurarilor, al unei comunitati care se cunostea dupa porecle si functiona dupa propriile reguli, un cartier-sat imaginar. Pentru oamenii care l-au cunoscut insa, era o realitate traita si stearsa brusc de daramarea gospodariilor pentru a face loc muncitorilor adusi in timpul industrializarii comuniste. Cei veniti mai tarziu nu mai cunosteau cartierul-sat al inceputului de secol care vazuse prabusirea unui imperiu, ascensiunea unei monarhii si trecerea la o ideologie totalitarista.
Teodora Onutz
