Unde-i rasu' e si plansu' - Mihail Vincentiu Ivan

Am o profesie care ma obliga in permanenta sa ridic stacheta, sa cresc nivelul de responsabilitate, sa comunic cat mai inspirat, sa citesc, sa scriu si sa povestesc. Ma indeamna la o prezenta spirituala, mentala, emotionala si fizica, care sa intalneasca cele mai inalte asteptari ale oamenilor. Ma indeamna sa privesc, atat inlauntrul meu, vorbind cu mine sincer, cat si in afara mea, vorbind avizat cu cei care ma asculta. Sa folosesc tonul potrivit, sa fiu placut, sa zambesc, sa inteleg si sa accept ca oamenii au potential si interese diferite, care de cele mai multe ori nu sunt in armonie si in echilibru. Cand vorbesc, nu folosesc argumente de autoritate si nu tin cu tot dinadinsul sa-mi impun opiniile si parerile. Vorbesc cu oamenii de la egal la egal, imi place sa vad figuri destinse care sa se poata manifesta liber, fara interdictii, blocaje sau lucruri ascunse. Accept ca fiecare poate gresi la un moment dat si ma pun pe mine in capul listei. Asta imi da libertatea sa fiu eu si capacitatea de a-i intelege si dupa caz de a-i scuza sau ierta pe cei care gresesc. La un moment dat, am simtit ca vreau mai mult pentru mine si pentru comunitatea din care fac parte. La inceput a fost un simplu gand, care s-a rotit si s-a tot rotit prin mintea mea pana cand a crescut mare si puternic si iata Unde-i rasu’ e si plansu’.