Traducere din limba greaca de prezvitera Anca Curelaru Daca o iubim pe Maica Domnului cu adevarat sa o bucuram. Sa retezam de dragul ei pacatul. Sa nu pacatuim nici cu cuvantul nici cu lucrul si nici cu gandul. Sa ne inchinam pe noi binelui virtutii dupa cum si ea a facut. Astfel si numai astfel ne aratam dragostea pentru Maica Domnului credinta si evlavia noastra. Cum a vietuit Nascatoarea de Dumnezeu Ce crestere a primit Cu ce se indeletnicea Singura carte care ne spune cate ceva in aceasta privinta este Prima Evanghelie a lui Iacov. In aceasta carte Iacov ruda Domnului fiu al lui Iosif din femeia lui Salomea vorbeste despre tatal sau Iosif despre Fecioara Maria si despre parintii ei. Lucrarea apartine secolului I d. Hr. pe cand inca Maica Domnului mai traia. Este de inteles astfel marea ei insemnatate. Faptul ca aceasta carte nu este cuprinsa in cartile Noului Testament nu inseamna si ca ea este respinsa de Biserica. Si alte doua epistole ale Sfantului Clement socotite la inceput ca facand parte din Canonul Noului Testament Canonul 85 al Sfintilor Apostoli au fost scoase mai tarziu in afara canonului . Nu cumva acum aceste epistole au ajuns la cosul celor nefolositoare Iar daca nu sunt inspirate de Duhul Sfant inseamna de aici ca sunt intru totul gresite Se poate dar ca Prima Evanghelie sa nu fie inspirata de Duhul Sfant aflam insa din ea multe despre Maica Domnului lucruri pe care Biserica le a primit ca originale. Din aceasta carte aflam ca parintii Sfintei Fecioare au fost Ioachim si Ana precum si faptul ca vreme de multi ani acestia nu au avut niciun copil. Pe ea se intemeiaza sarbatoarea Zamislirii de catre Sfanta Ana a Sfintei Fecioare 9 decembrie precum si toata imnologia acestei sarbatori. La fel si sarbatoarea si imnologia Nasterii Maicii Domnului 8 septembrie sarbatoarea si imnologia Intrarii in Biserica a Maicii Domnului 21 noiembrie precum si o parte a imnologiei sarbatorii Nasterii Domnului. Asadar aceleasi elemente pe care le a luat Biserica din Prima Evanghelie facandu le cantari si praznice am luat si noi din aceasta carte si le am prelucrat aici spre cinstea si pomenirea Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu. Prea sfanta Maica lui Hristos Dumnezeu cu straluciri prea luminate lumineaza cugetul meu cel cuprins de intunericul cel rau al necunostintei ca dobandind lumina dumnezeiasca sa povestesc slavirile tale pururea Fecioara Cantarea a 9 a Utrenie 17 aprilie .
Viata Maicii Domnului - Arhim. Vasilios Bacoianis
Cod produs:
| Anul publicarii | 2012 |
| Numar pagini | 152 |
| Subgen | Ortodoxie |
Descriere
Specificatii
| Brand | De Suflet |
|---|---|
| Anul publicarii | 2012 |
| Numar pagini | 152 |
| Subgen | Ortodoxie |
Intrebari si raspunsuri
Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns