Ne nastem in mijlocul unui mozaic complex, compus din bucurii, reusite, drame, regrete, abandonuri, tradari, cuvinte nespuse, secrete – un labirint in care anumite episoade de viata nu isi gasesc locul si se rostogolesc din generatie in generatie. Suferinta si traumele pe care le declanseaza sunt prea intense incat sa permita integrarea, calmarea si vindecarea completa.
In arborele genealogic nu exista totusi doar alb si negru, asa cum nu exista doar bine si rau. Insufletiti de dragostea de viata, putem transforma mostenirea primita in ceva care sa ne apartina. Avem ocazia sa fim adevarati pionieri in propria familie, fiindca suntem primii care putem integra dimensiunea transgenerationala in procesul individual de vindecare. Si poate ca acesta este drumul vindecarii: o intalnire cu noi insine, bazata atat pe acceptarea propriului loc, cat si pe nevoia de a ne crea propria poveste, luand ce e mai bun din filiatiile din care provenim. Alegerea ne apartine intru totul.
„Psihogenealogia nu isi propune neaparat sa curete arborele genealogic de toate povestile sale obscure si neterminate, nici sa elimine ca prin magie suferintele, lipsurile, nevrozele, compromisurile si nelegiuirile. Ea ne ajuta mai degraba sa stabilim la ce anume vrem sa renuntam definitiv si ce vom pastra si transforma, astfel incat sa transmitem celor care vor veni dupa noi principii mai sanatoase. Nu suntem obligati sa acceptam totul si avem dreptul de a alege. (…) Prin necunoasterea trecutului sau prin subestimarea importantei lui, riscam sa il reproducem la nesfarsit.“
– Juliette Allais
