Catalina Ceausescu scrie un volum despre ceea ce nu se vede: munca invizibila, epuizarea functionala, fragilitatea care trebuie ascunsa ca sa poti continua. Intre spital si viata personala, intre corp si discurs, intre control si cedare, poemele urmaresc formarea unei identitati sub presiune. Aici, emotia nu este refugiu, ci material de lucru. Nu este poezie „frumoasa”. Este poezie cu bisturiul pe masa: „nu pot sa tai si sa fac rau./ daca ating pe cineva, o fac cu perspectiva/ curativa, desi va durea.” Intre iubire si ceea ce se cere de la tine, intre ce poti duce si ce te depaseste, vocea aceasta nu cere voie. Noteaza, taie, rezista. Relatiile nu salveaza intotdeauna, sistemele nu iarta, iar luciditatea devine, uneori, singura forma de echilibru: „suntem persoane intense/ si sensibile […]/ intre viata si exsangvinare”.
Daca te astepti la o poezie care te tine de mana, nu este aici.
Mina Decu
Volumul Catalinei Ceausescu depaseste zona de marturisire din „sistemul medical”. Este, simultan, document si fictiune, jurnal de rezidentiat si tratat despre vulnerabilitate, mini-tratat de sociologie a ierarhiilor si elegie pentru prieteni, pacienti, iubiri, profesori, strabuni si versiuni abandonate ale sinelui. Il citesti ca pe o arhiva afectiva a unei perioade in care medicina, literatura, activismul, credinta si burnout-ul nu mai pot fi puse pe rafturi separate. Accesezi aceste texte si intri intr-o sala de operatie cat toata lumea.
Razvan Tupa
