Un tanar profesor ceh vine intr-un sat din Banat ca sa ii invete pe copiii cehilor de aici sa scrie si sa citeasca. Ei il invata sa aprinda focul in soba cu coceni inmuiati in motorina. Paduri de carpen si gropi carstice, livezi abrupte, dude, strugure rascopt si salcami in floare, imensa casa alba cu obloane albastre de pe creasta dealului, ciudatul fel de a trai si a muri al oamenilor locului, vuietul Dunarii in departare – si, treptat, amintirile se strecoara in prezent. Revin anii petrecuti in sala de sport a unui gimnaziu din Boemia natala, tineretea rebela, perioada studiilor in Bavaria, singuratatea profunda a feluritelor tarmuri si peregrinarile prin lume – culori vii, arome pline, chipuri si clipe de apropiere trecatoare.
Cartea de debut a lui Matej Horava este o meditatie autobiografica de o maturitate stilistica surprinzatoare. Textele scurte si dense, la granita dintre poem si proza, sunt scrise intr-o limba distilata, sonora, exuberant colorata, cu un ritm interior propriu. Mozaicul lor este alcatuit in jurul unor trairi si intamplari fulgurante, adanc intiparite in memorie, in asa fel incat cititorului i se descopera o existenta stranie si un adanc al omenescului, cuprinse deopotriva de lumina si intunecare.
