Cineva ascute un cutit - Alexandru Jurcan

Am simtit nevoia sa ies din casa chiar daca se innoptase bine. Mi-am luat umbrela deoarece ninsoarea nu se potolise Nu ajungea razboiul pandemia mai trebuiau ucisi si mugurii firavi ai florilor. Strada era pustie. Auzeam doar fosnetul cernut al fulgilor striviti de umbrela neagra. Simteam nevoia sa vorbesc cu mine insumi Mai are rost literatura acum cand mii de refugiati au luat drumul pribegiei Are rost sa mai scriem poeme si romane Mereu se va naste un psihopat care va rani cursul istoriei. Milioane de oameni sub ganduri tiranice. Adevarurile se ascund se modifica se metamorfozeaza. Sa ne intelegem am o varsta frumoasa dar nu ma simt batran. Uneori simt un miros straniu care-mi da tarcoale si mi-e teama sa-mi amintesc de povestea mamei despre inerentul si inconfundabilul miros de batran. Nu cumva traim tot timpul cu sabia lui Damocles deasupra capului Din cand in cand ne gandim la moarte apoi inlaturam gandul convinsi pe jumatate ca noua nu ni se poate intampla asa ceva. Ninsoarea isi canta curgerea monotona. Cobor pe strada postei. O sa ajung acasa si voi adormi sub plapuma mamei dupa ce voi citi cateva pagini. In fata blocului se adapostesc cainii pribegi. Jos la parter geamul luminat al unei familii. O fetita sta la masa citind dintr-o carte imensa. Oare lumea ar continua sa existe fara carti Daca un singur cititor ar ramane pe baricadele lecturii atunci nu merita sa scrii Cu siguranta eu as fi al doilea. Pana la capat. Cu ce pret Urc scarile spre etajul patru. Ma opresc in fata unei usi sa-mi trag rasuflarea. Aud Cineva ascute un cutit. Sunetul ma urmareste pana in fata usii mele. Da Cineva ascute un cutit.