Remarcand declinul puternic al vietii religioase si al credintei din secolul trecut, Profesorul Bulgakov afirma: „Dupa ce a desfiintat religia lui Dumnezeu, omenirea incearca sa inventeze o noua religie si cauta zeitati pentru ea in sine si in jurul ei, in interiorul si in exteriorul ei. Se intreprind incercari alternative: religia mintii (cultul ratiunii in timpul marii Revolutii Franceze); religia umanista, la Kant si Feuerbach; religia socialismului; religia omeniei pure; religia supraomului in vremurile moderne si etc.
In sufletul omenirii care Il pierde pe Dumnezeu trebuie sa se fi format o golire cumplita. Caci poate accepta o anumita doctrina, dar nu poate ineca in sine glasul vesniciei, setea de continut absolut (adica complet si desavarsit) al vietii. Dupa ce a stins Soarele, umanitatea incearca sa pastreze lumina si caldura Lui. Face un efort convulsiv pentru a salva si a tine divinul si a umple golul aparut cu noi zeitati. Dar solul alunecos se prabuseste sub picioare ei, iar atmosfera duhovniceasca devine din ce in ce mai intensa si mai apasatoare”.
