Pace iubita, bunul cel laudat de toti, dar de putini pazit, cum de ne‑ai parasit de atata vreme? Si cand te vei intoarce la noi? Cat mi‑e dor de tine, mai mult decat altora, si, cand esti cu noi, de tine ma ingrijesc, iar cand nu esti, inapoi te chem, cu multe plangeri si lacrimi!
In Cuvintele de pace sau de impacare, Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul) imbina cugetarile morale, dogmatice si ecleziologice, sprijinindu‑se in egala masura pe izvorul unic al intelepciunii sale duhovnicesti si pe o traire crestina autentica.
Desi rostite acum aproape 1700 de ani, totusi, prin mesajul lor profund, ele trateaza o problematica general umana si perena, oferind crestinilor propriul model de abordare a crizelor si incurajandu-i pe clerici si pe toti „facatorii de pace” in fata dezbinarilor din toate timpurile si locurile.
Schismele si dezbinarile de tot felul, ingaduite inca, spre vadirea celor incercati (I Cor. 11, 19), ne tin in stapanirea lor, cum spunea sfantul, si astazi – poate mai mult ca niciodata.
