Farame de suflet, farame de iubire, farame de credinta adevarata. Texte care miros a ceara sfanta, a tamaie si liliac. In soapta, fara glas. Tacut, fara trambitari si melodrame fortate. Adevarate ca lacrimile mamei, ca geamatele bolnavului, ca jalea celui prigonit. Luminoase ca zambetul copilului, ca nadejdea unui credincios, ca bucuria celui vindecat. Citindu-le una dupa alta, aplecandu-ne peste tristetile si bucuriilor lor, compatimind si traind impreuna cu ei aceste smerite instantanee din viata lor, le vedem ca pe un intreg infinit, care ne poate incapea pe toti. Devenim si noi parte a acestui intreg, incat faramele devin artos, sufletele devin Biserica si Biserica Hristos. O Biserica plina de minuni care se savarsesc tainic in inimile noastre. Minuni care se numesc „Iubire”.
Persoane inimoase in micile lor intamplari reale, care raspandesc miresme de umanitate si izvorasc mir de dumnezeire.
