Autor nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura
De la autorul bestsellerurilor Casatorie de placere si Copilul de nisip
Casablanca, inceputul anilor 2000. In urma unui atac cerebral, la apogeul carierei sale artistice, un pictor ramane paralizat. Vernisaje, calatorii si aventuri – toate par acum foarte indepartate. Captiv intr-un scaun cu rotile, se gandeste la esecurile vietii sale, convins ca declinul a fost provocat de mariajul sau nefericit, si hotaraste sa scrie in secret o carte despre infernul conjugal.
Ceea ce veti citi e marturia pe alocuri lucida, pe alocuri infierbantata a unui pictor care nu mai poate sa picteze, a unui om care isi cauta curajul de a se elibera dintr-o relatie distructiva. Ceea ce veti citi este insa si versiunea sotiei sale asupra acelorasi evenimente – pentru ca, intr-o zi, ea gaseste manuscrisul si se hotaraste sa-si scrie propria poveste, raspunzand acuzatiilor sotului. Doua versiuni asupra aceleiasi istorii, doua adevaruri subiective care se lupta pentru suprematie in ochii cititorului.
Cui i se va da dreptate? Ce mai inseamna fericirea conjugala intr-o lume in care casatoria este o institutie? Cand se transforma o relatie de iubire intr-un joc de putere?
„In orice limba, in orice cultura, Tahar Ben Jelloun este un scriitor remarcabil.“
The Sunday Telegraph
„Avea convingerea profunda ca acest accident reprezenta pentru el ocazia de a reconsidera totul. Nu doar viata conjugala, ci si relatia lui cu munca si creatia. «Mi-ar placea», isi spunea el, «sa pot picta un strigat ca Bacon. Sau sa pictez teama care ma incremeneste si ma face vulnerabil. Sa pictez teama cu atata precizie, incat s-o ating, s-o zadarnicesc, s-o anulez si s-o sterg din viata mea. Cred in magia care se naste din pictura si care actioneaza asupra realitatii. Da, imediat ce voi reusi sa-mi misc mainile si degetele, o sa infrunt teama, o teama orizontala ca sinele de tren, o teama in vesnica miscare, care-si modifica forma si culoarea, care stinge toate luminile. Asa o sa fac, o s-o prind si o s-o expun in fata marii, al carei albastru va coplesi panza.»“
