Ce inseamna, astazi, a fi roman? Intrebarea pare simpla, dar oricine a incercat sa-i raspunda cu onestitate stie cat de repede se dizolva raspunsurile facile — fie in mitologie patriotarda, fie in autoflagelare cosmopolita.
Cartea de fata propune o cale a treia: examinarea filosofica, lucida si fara complexe, a ceea ce s-a numit, rand pe rand, „specificul national”, „sufletul romanesc” sau, mai prudent, „identitate culturala”. Autorul reia firul marilor dezbateri din cultura romana — de la Maiorescu si Eminescu la Blaga, Cioran, Noica, s.a. — si le confrunta cu provocarile prezentului: globalizarea, diaspora, criza traditiei, raportul tensionat dintre Orient si Occident, dintre rural si urban, dintre memorie si uitare.
Departe de a oferi o definitie inchisa, cartea isi asuma identitatea ca pe o intrebare deschisa, un proces, nu un patrimoniu. Romanitatea apare astfel nu ca esenta metafizica, ci ca tesatura vie de limba, istorie, geografie, religie si optiuni morale — o tesatura care se reface, zilnic, in felul in care alegem sa gandim, sa vorbim si sa traim.
O carte pentru cei care nu se multumesc nici cu cliseele patriotice, nici cu dispretul de sine, si care vor sa gandeasca, in sfarsit, limpede despre ei insisi.
***
O abordare mai decomplexata a filosofiei romanesti, in evolutia ei istorica, mi-am dorit dintotdeauna, desi am inteles si eu, ceea ce stie oricine, ca o asemenea lucrare nu mai este posibila decat ca produs de echipa si ca trudnicie desfasurata pe parcursul mai multor decenii de eforturi conjugate. O istorie a filosofiei, ca rezultat colectiv sau, mai rar, singular, ca produs al sarguintei unui autor, este, oricum, o isprava referentiala in istoria oricarei culturi, o tentatie si un semn de maturitate spirituala in evolutia oricarei comunitati. Acestea trebuie incurajate si, eventual, recunoscute ca manifestari de exceptie, care coboara demersul epistemic la fundamente, la invarianti, la elementele prime din borangicul polivalent al unei culturi.
De multa vreme filosofia nu mai este privita ca o disciplina distincta, ca nava amiral pentru toate celelalte stiinte. Filosofia a devenit un ansamblu de discipline autonome si bine articulate – morala, estetica, epistemologia, filosofia culturii, filosofia istoriei – legate, totusi, ombilical de trunchiul primar din care s-au desprins, asa ca poate fi abordata si secvential, prin proclamarea ca principiu ordonator al acelor discipline ce s-au declarat autonome. O istorie a esteticii sau a eticii este, in egala masura, si o istorie secventiala a filosofiei.
Tot secvential, mai poate fi abordata si tematic, prin asumarea unei idei recurente, ca perspectiva si principiu paradigmatic in organizarea unei dispuneri istoriografice. De buna seama, si abordarea identitatii romanesti, asa cum s-a coagulat in evolutia culturii romanesti, poate fi asumata ca idee si principiu ordonator si am procedat ca atare. O istorie a identitatii romanesti este, exagerand putin, si o istorie limitata, secventiala, in miniatura a filosofiei romanesti. (Ionel Necula)
