Freamatul si tulburarea. 70 de poeme ale impacarii sapte ale remuscarii si inca unul dublu - Dumitru Cerna

Cod produs:
PRP: 37.00 Lei
31.45 Lei
Nu este in stoc

Descriere

Dumitru Cerna debuteaza editorial abia dupa Revolutie, cu volumul de versuri Cirese amare (1993), dar aceasta explozie oarecum intarziata nu era neaparat efectul unei conjuncturi favorabile. Autorul venea din spatiul bibliotecii si din anturajul unor literati profesionisti. Crescuse intr-o ambianta fertila si formatoare, in care cultul poeziei mai intretinea sentimentul apartenentei la o comunitate privilegiata, iar prestigiul social al scriitorului nu era deloc o iluzie. Astfel modelat, Dumitru Cerna isi asuma poezia ca pe o vocatie destinala, cultivand totodata o imagine a poetului de descendenta romantica, imagine discreditata insa de „mitul utilului” dominant in societatea de consum de astazi. De aceea, creatia va insemna pentru el o sfidare a oricaror forme demitizatoare, concomitent cu situarea orgolioasa intr-un orizont al esteticului exclusivist. Mizerabilismului vietii cotidiene ii opune un estetism aproape ostentativ, de sursa dandy-ista, construindu-si, cu o pretiozitate meticuloasa, distinctia si promovand emfaza ca un mod al nonconformismului. Inteleg aici emfaza ca o marca a diferentei prin arta. Este expresia aroganta a gratuitului prin care poetul contesta realitatea imunda.

Petru Poanta

Specificatii

Brand Casa Cartii de Stiinta
Numar pagini 112
Format 130x200

Recenzii

Acest produs nu are inca recenzii. Fii primul care adauga o recenzie.

Doar utilizatorii inregistrati pot scrie recenzii. Va rugam sa va autentificati sau sa creati un cont

Intrebari si raspunsuri

Completeaza numele

Completeaza adresa de email

Completeaza intrebarea

Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns

tbi bank loading
Vă rugăm așteptați
tbi bank loading
Vă rugăm așteptați