Dumitru Cerna debuteaza editorial abia dupa Revolutie, cu volumul de versuri Cirese amare (1993), dar aceasta explozie oarecum intarziata nu era neaparat efectul unei conjuncturi favorabile. Autorul venea din spatiul bibliotecii si din anturajul unor literati profesionisti. Crescuse intr-o ambianta fertila si formatoare, in care cultul poeziei mai intretinea sentimentul apartenentei la o comunitate privilegiata, iar prestigiul social al scriitorului nu era deloc o iluzie. Astfel modelat, Dumitru Cerna isi asuma poezia ca pe o vocatie destinala, cultivand totodata o imagine a poetului de descendenta romantica, imagine discreditata insa de „mitul utilului” dominant in societatea de consum de astazi. De aceea, creatia va insemna pentru el o sfidare a oricaror forme demitizatoare, concomitent cu situarea orgolioasa intr-un orizont al esteticului exclusivist. Mizerabilismului vietii cotidiene ii opune un estetism aproape ostentativ, de sursa dandy-ista, construindu-si, cu o pretiozitate meticuloasa, distinctia si promovand emfaza ca un mod al nonconformismului. Inteleg aici emfaza ca o marca a diferentei prin arta. Este expresia aroganta a gratuitului prin care poetul contesta realitatea imunda.
Petru Poanta
