In conceptia religioasa a lui Gogol, diavolul este esenta mistica si fiinta reala in care s-a concentrat negarea lui Dumnezeu, raul etern. Gogol, ca artist, la lumina rasului, studiaza natura acestei esente mistice; ca om, cu arma rasului, lupta impotriva acestei fiinte reale: rasul lui Gogol este lupta omului cu diavolul.
Dumnezeu este infinitul, sfarsitul si inceputul existentei; diavolul este negarea lui Dumnezeu si, prin urmare, negarea oricarui inceput si a oricarui sfarsit; diavolul este inceputul si neterminatul care se da drept neinceput si infinit; diavolul este mijlocul numenal al existentei, negarea tuturor profunzimilor si culmilor, este platitudinea eterna, vesnica trivialitate. Unicul obiect al creatiei gogoliene este diavolul chiar in acest sens, adica drept manifestare „a nemuritoarei trivialitati omenesti”, observata dincolo de toate conditiile de timp si de spatiu – de istorie, popor, stat, societate –, manifestarea raului indiscutabil, etern si universal; – trivialitatea sub speciae aeterni, „sub infatisarea eternitatii”.
(Dmitri Merejkovski)
(Dmitri Merejkovski)
