Haijindo - Calea Poetilor - Clelia Ifrim

La convergenta Orientului cu Occidentul haiku rasare ca o steluta purtand in spate intreg cerul constata poetul japonez Yone Noguchi tatal sculptorului Isamu Noguchi discipol al lui Constantin Brancusi. Tocmai aceasta constatare ne-o releva cu profunda si rafinata simplitate dar si cu o remarcabila putere de sugestie eseurile scriitoarei Clelia Ifrim despre haiku din cartea Haijindo Calea Poetilor . Lucrarea ne convinge ca recursul la haiku o permanenta in istoria culturii nipone raspandindu-se tot mai mult in lume inedit si dinamic mentine in universul sau inefabila legatura intre om si natura dar si catharsisul ca dimensiune constanta. La fel ca muzica simfonica haiku are neprielnica reputatie de a necesita o pregatire specifica pentru a-i patrunde intelesurile. Eseurile scriitoarei ne conving ca nu este asa. De regula haiku nu se explica se traieste. Si totusi poeta il analizeaza cu multa daruire si talent. Dincolo de poezie de haiku de niponologie aceasta carte sau mai precis aceasta cale a poetilor se constituie in cele din urma intr-o meditatie asupra vietii procesata de un suflet poetic. Este calea meditatiei si in acelasi timp calea propriei intelegeri a unor versuri scrise de altii. Poeta ne cheama sa privim haikuul ca pe o floare de cires pe tortul poeziei. Autoarea nu afirma ci doar sugereaza purtandu-ne cu delicatete prin labirinturile cuvantului se instaleaza confortabil in atmosfera japoneza in peisajul cu orezarii si azalee cu chimonouri si papusi de lemn si ne conduce prin fermecatoarele edificii ale haikuului sugerand nuante tainice dar nu ambiguitati lasate la indemana cititorului. Intelegem ca arta citirii haikuului nu incepe cu a gandi profund filosofic ci mai degraba cu juxtapunerea dintre simplitatea cotidianului si subtilul imaginativ facilitand accesul la o zona semantica originala. Citind-o atent mi-am dat seama ca intr-o zi am putea sa asistam la infiintarea unei Societati Mondiale de Haiku care ar extrage distilatul de poezie intr-o lume tot mai interconectata in care inteligenta artificiala traduce instantaneu lasandu-ne noua doar placerea savurarii unui haiku reusit de undeva dintr-un colt indepartat de lume. Bine documentata cu incursiuni in istoria genului si in regulile compozitiei chiar prin trimiteri la termeni japonezi dar si la instantanee din viata autoarei lucrarea deschide o usa spre infinitul orizont al visarii poetice in stil nipon. Temele generice ale vietii umane isi gasesc reflectarea in eseurile culese in carte dupa ce timp de cinci ani au fost publicate in erse reviste. Aranjate ca intr-un sistem zecimal capitolele lucrarii mentin echilibrul intre natura si suflet de la Forma lucrurilor la Haiku de dragoste jongland cu magia unor Numere transcendentale pana la Potrivirea lucrurilor intr-o matrice nipona mono-aware . Capitolele se imbina intre ele ca niste scoici pe care s-au scris jumatati de poeme gata de imperecheat. Amintindu-si propriile manuscrise arse Clelia ajunge la cenusa alba a crengutelor de azalee arse purtatoare a memoriei propriei identitati anterioare simplificand culorile pana la binomul alb-negru. Primordialitatea vietii isi lasa amprenta pe titluri de capitole ca Haiku de dragoste sau Copilul in literatura haiku asimiland si viata vegetala din capitolele Celalalt sau Rosu si alb in care interiorul invizibil al florii isi paraseste forma spre a se deschide lumii. Invatam ca nu trebuie sa cautam intelesurile pe care altcineva le-ar fi dat celor trei versuri din haiku ci sa ne lasam purtati de cuvinte in simplitatea propriei trairi. Intelegem ca haiku nu cauta sa creeze confuzie prin complicatii deliberate cum se intampla uneori in poezia moderna.