In asteptarea zorilor de luna - Constantin Necula

Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se fara a-si efasa ori imputina identitatea de sine cu egala iubire de semeni intre Biserica scoala si strada Constantin Valer Necula este in egala masura preot dascal si poet. Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca in cazul in care ar fi ordinea nu poate fi exact inversa sau daca nu cumva pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice altul este adevarul fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte multuplul este cele ce instituie si da putere a ceea ce numim unu. In rolurile complementare pe care prin firea sa le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara pentru a invoca un gind blagian poezia reprezinta insa pentru C. Valer Necula Grundul propriei fiinte. Vorbele sale aproape oriunde ar fi rostite dar si comunicarea sa nonverbala au implicit o urzeala eminamete poetica aici avindu-si obarsia poate vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential. Trasaturi potentate desigur de formatia sa teologica o structura care atunci cand fecundeaza stratrile de adancime ale culturii poersonale poate genera un fel de discurs indragostit. Ion Dur