Ion - Liviu Rebreanu

Nicaieri in literatura romana viata satului n-a fost evocata cu atata forta realista, atat de viguros si patrunzator. Conditia lui Ion rezuma tragedia istorica a taranului fara pamant si daca parvenirea sociala a personajului este reprezentativa doar pentru o mica parte a acestei taranimi, ambitia de care el este devorat defineste sufletul taranesc în general. Teribila, sfortarea lui Ion de a-si depasi conditia capata dimensiuni universale si infrangerea sa in lupta cu soarta implacabila aduce aminte de prabusirea eroilor din tragediile antice. Povestea ascensiunii si surparii lui Ion aduna in cuprinsul ei, concentrata, inchisa parca într-un cerc, intreaga existenta de altadata a Transilvaniei romanesti.

Lumea taraneasca, cu straturile ei, nu fara comunicare unele cu altele, dar vizibil delimitate, lumea intelectualitatii satului: invatatorul, preotul, apoi autoritatile: primarul, jandarmul, notarul, lista politicienilor in goana dupa voturi; de asemenea datinile ardelene specific, legate de hora, nunta, inmormantare, intr-un cuvant – viata satului in toate infatisarile sale alcatuieste in cuprinsul romanului un amplu si magoistral caleidoscop. Ion este o densa monografie sau, mai precis, o epee a satului romanesc de peste munti…

Dumitru Micu

Referinte critice din Ov. S. Crohmalniceanu, Lucian Raicu, Petru Mihai Gorcea, Al. Piru, Stancu Ilin, Dumitru Micu, Mircea Zaciu.