Iubirea nebuna - Andre Breton

Traducere din limba franceza si note de Ovidiu Nimigean

Aceasta traducere a beneficiat de finantare din partea Programelor de sprijin la publicare ale Institutului Francez.

 

„Insolitul este inseparabil de iubire, el prezideaza la revelarea sa atit in ceea ce are ea individual, cit si in ceea ce are ea colectiv. Sexul barbatului si cel al femeii nu sint atrase magnetic unul spre altul decit introducind intre ele o urzeala de incertitudini mereu reinnoite, adevarata proliferare de pasari-musca ce se vor fi ducind pina-n infern ca sa-si curete penele. Presupunind ca problema vietii materiale a barbatului s-a rezolvat – s-a rezolvat in acest cadru, imi place mie sa cred – incertitudinile de care vorbeam imi par eclatante, pentru o clipa nu vreau sa am ochi decit pentru ele. Dragostea mea pentru tine n-a facut decit sa creasca din prima zi: sub smochinul imperial, ea tremura si ride-n scinteile tuturor forjelor sale cotidiene. Si pentru ca tu esti unica, tu nu poti sa nu fii pentru mine intotdeauna alta, o alta tu insati. Prin felurimea acestor flori de negindit, pe tine, cea schimbatoare, te iubesc acolo, in camasa rosie, goala, in camasa gri.” (André Breton)

 

„O mai vazusem de doua sau trei ori intrind in local: evenimentul mi‑a fost anuntat de fiecare data, inainte ca tinara sa patrunda‑n raza mea vizuala, printr‑un fel de miscare ondulinda de umeri ce strabatea cafeneaua de la usa pina la mine. O astfel de miscare, atunci cind, tulburind o asistenta vulgara, capata aproape instantaneu un caracter ostil, atit in viata, cit si in arta, mi‑a semnalat intotdeauna prezenta frumosului... Oamenii se descurajeaza stupid in privinta dragostei – mi s‑a‑ntimplat si mie –, traiesc dominati de ideea ca dragostea se afla intotdeauna in urma lor, niciodata inainte: secolele au trecut, dar minciuna iubirii se‑ntimpla mereu numai la douazeci de ani. Ei suporta (se resemneaza, mai degraba) sa admita ca dragostea nu‑i pentru ei – cu cortegiul sau de transparente, cu o privire peste lume la care participa toti ochii clarvazatorilor. Ei schioapata de amintiri inselatoare, pe seama carora pun pina si originea unei caderi imemoriale, ca sa nu se recunoasca prea vinovati. Si totusi, promisiunea de viitor din fiece clipa contine, pentru fiecare, intregul secret al vietii, gata sa se‑arate intimplator intr‑o zi intr‑o alta fiinta.” (André Breton)

André Breton (1896-1966) s-a nascut in Franta, la Tinchebray. A debutat ca scriitor la doar optsprezece ani, insa apoi s-a dedicat studiului medicinei si psihiatriei. In 1916 s-a alaturat curentului dadaist. Mai tirziu, impreuna cu Philippe Soupault, Louis Aragon, Paul Éluard si Pierre Reverdy, Breton a fondat suprarealismul, ale carui principii le-a enuntat in manifestele sale. A publicat numeroase volume de poezie, proza si eseuri, printre care: Clair de terre (1923), Manifeste du surréalisme (1924), Nadja (1928; Polirom, 2013), Les Vases communicants (1932), L’Amour fou (1937), Dictionnaire abrégé du surréalisme (1938).