Iubiri de altadata - Munson Aldrich Havens

Sir Peter Oglebay, inginer renumit, membru al elitei londoneze, care isi petrece dupa-amiezile la Carlton Club si diminetile in imensa biblioteca personala, duce o viata tihnita, dar solitara. Cu multi ani in urma, cand fratele sau s-a casatorit cu frumoasa actrita Valentine Germain, Sir Peter a ales sa rupa orice legaturi cu cei doi soti. In ochii lui, Valentine nu este decat o femeie demna de dispret, care il va duce pe nesabuitul Robert la pierzanie. Viata i se schimba insa cand Phyllis, fiica lui Valentine si a lui Robert, ramane orfana, iar Sir Peter o ia in grija lui. Prezenta senina a copilului ii descreteste fruntea si ii alina batranetile, dar linistea caminului sau este din nou tulburata cand Phyllis se indragosteste, iar trecutul ameninta sa se repete.
Printr-un minimalism narativ care evita digresiunile, Munson Havens rezuma un intreg univers in doar cateva tuse. In acest roman cu o constructie geometrica, simetriile, recurentele si gesturile in oglinda spun o poveste pe cat de simpla, pe atat de emotionanta despre puterea iubirii de a aduce trecutul in prezent.
Un element cu o importanta valoare simbolica in economia romanului este colectia de felicitari de Ziua Indragostitilor, pe care Robert i le daruise lui Valentine de-a lungul timpului. Aceste felicitari sunt singurul lucru care ii ramane lui Phyllis de la parintii ei. Le ia cu ea cand se muta la Sir Peter, dar si cand pleaca din casa lui ca sa asculte glasul inimii. Vederile de Ziua Indragostitilor ii amintesc de iubirea adevarata care ii unea pe parintii ei si ii dau putere sa creada ca o astfel de iubire ii este harazita si ei.
„— Numele ei era Valentine, unchiule Peter, explica Phylllis. Cred ca e cel mai frumos nume din lume. Cu mult inainte sa ma nasc eu si cu mult inainte sa se casatoreasca ei, taticu’ ii trimitea mamichii felicitari de Ziua Indragostitilor, noi si vechi, dar mai ales vechi. Cele vechi erau si cele mai frumoase. Unele dintre ele au o suta de ani! Sunt foarte dragute, unchiule Peter, si mamica ma lasa sa ma joc cu ele, cu toate cutiile alea pline de felicitari. Erau jucariile mele preferate. Uneori, taticu’ imi zicea mica lui Valentine, desi mie mi-au pus numele Phyllis, dupa bunica, mamica lui taticu’. Dar era si mamica ta, nu-i asa, unchiule Peter?“ (p. 17)