Melpomene - Constantin Ieremia

Imn lui Eminescu Adoarme la sanu-ti marea-nspumata Tu insuti dormi intreaga fire repaosa cu tine Tacutele talazuri spre tine lin se poarta A spumei clocotire pe trist mormant sa-nchine. Incremeniti zac codrii cernita a lor limba Se pierd in susurare izvoarele ce trist Nu se mai lasa-n cale adancul nu si-l schimba S-asculte glasuirea chipesului artist. In cer o stea se stinge si ceriul dimpreuna Vibreaza ei asemeni unui cortegi profund Ci marea se-ntoarna vuind insa napraznic Rapind caderea stelei o pierde in afund. Durerea ei amara o soarbe cu putere Adancul se-nlumina si parca scanteiaza Rapusa steaua inca sfarsita mai trimite Spre cerurile-albastre o cea din urma raza. Si in adanc se pierde se-ntuneca la chipu-i Sclipirea ei bolnava un timp in val se poarta Privind astfel apusu-i nu mult apoi iti pare Ca nicicand n-a fost vie ci pururi a fost moarta.