Este impresionant evantaiul tematic al acestor texte, care alcatuiesc o sugestiva sinteza a obsesiilor literare ale celui care a scris romanul Un veac de singuratate, dar si a sustinutelor lui preocupari in calitate de cetatean al Americii Latine si al lumii, de la problematica densa legata de Columbia natala, la cea privind viitorul tineretului si procesul de educatie in America Latina, sau la proliferarea nucleara si dezastrele ecologice pe plan mondial.
De un interes major este, de buna seama, discursul la primirea Premiului Nobel, in 1982, intitulat Singuratatea Americii Latine, considerat o capodopera a genului.
Citind aceste discursuri –marturiseste Gabriel García Márquez – redescopar cum m-am schimbat si am evoluat ca scriitor.
Prin talmacirea acestei valoroase carti in limba romana, publicul cititor are fericita ocazia sa faca o incursiune, dintr-un alt unghi si sub o alta lumina, in fascinantul univers al creatorului „realismului magic”, neindoios unul dintre geniile in viata ale literaturii mondiale.
Am inceput sa scriu din intamplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten ca generatia mea era capabila sa produca scriitori; apoi am cazut in capcana de a scrie mai departe din placere, iar mai tarziu, in alta capcana, si anume, ca nimic nu-mi placea mai mult pe lume decat sa scriu.