Am descoperit-o pe Ioana Ieronim de mult ca pe un poet nepereche in stare sa creeze fascinant misterul poeziei din imaginile, refractate de copilarie, ale unui sat sasesc fermecat. (Cand am ajuns mai tarziu la Rasnov, mi-am dat seama ca-l stiam si-l iubeam dinainte, din versurile ei.) Cu acest gand de admiratie, am inceput sa citesc ciudatul poem de acum.
Ii sunt recunoscatoare poetei pentru felul in care revine, pe urmele cartilor de istorie si ale propriilor amintiri, asupra acelui inceput de lume in care spaima sterge nostalgia si taina copilariei se stinge in traumele parintilor. O carte plina de adevar, de durere si de intelegere, pe care am citit-o ca pe propria mea biografie.
Ana Blandiana
