O propoziie despre libertate. Poezii 20182022 - Marko Bela

Marko Bela opteaza pentru o situare libera anume lipsita de solemnitate si poza. Se tutuieste de mult cu tot ce curge precum Sorescu. Apropierea de acesta din urma poate fi accentuata. Au in comun cu nuante personalizate desigur asumarea cotidianului in datele lui cele mai banale mai putin spectaculoase mai umile si inregistrarea lor cu o dez-mirare care le scoate din anonimat transformandu-le in emblema a conditiei umane. Criza se iveste din elementar obisnuit primar cu refacerea drumului inspre corespondentele prime si exersarea unei comunicari imediate de o sinceritate disperata. Miscarile fiintei in spatiul scriptural de veghe conteaza in primul rand. Strania simplitate a enunturilor tenteaza anamneza in sensul eliadesc al termenului de recuperare a datelor esentiale ale fiintei ratacite in goana zilei. Si poemele lui de dragoste au ceva din sagalnicia emotionanta si lipsita de podoabe a poemelor soresciene de gen. Anna e insotitoarea acestor sondari in profunzimea grava tulburatoare a infatisarilor vietii. Moartea intra si ea in scenariul firesc al poemului lucid meditativ fara stridente asumata cu intelegerea calma a intravitalitatii ei si fara raportare necesara la initate. Poemele crepusculare sunt explorari ale esentelor ultime ale umanitatii destinal muritoare. Biografismul e intotdeauna nu doar autoreflexiv ci cu deschidere la mare tintind spre general-uman iar epicitatea nu pune in pericol melodia si ritmul ci le confera substanta. Irina Petras