A scrie poezii pentru (ne)linistea sufletului si a mintii. A visa la iubiri perfecte. A diseca ganduri, simtiri, relatii. A pasi pe terenuri minate. A explora carari uitate. A visa la o lume perfecta, care a fost si (nu) va mai fi. A imagina oameni ce respira curat. A comunica idei, poate, blamabile. A suspina adanc. A ofta fara vreo speranta. Si a iubi.
Toate acestea la un loc sunt traite, reunite si consemnate de Lucian Cojocaru intr-un nou volum de poezii – Oamenii din sticla – ce reflecta teme fundamentale ale umanitatii, in ansamblul ei.
