Poezii - Nicolae Labis
Moartea lui Labis deschide o intreaga problematica asupra poeziei romane contemporane. Toti poetii de azi ii sufera intr-un fel influenta, mult mai mult, reiau, decat sufera influenta poeziei sale. Este clasica intrebarea: ce s-ar fi intamplat daca Labis n-ar fi murit? Azi, el ar fi avut varsta de [80 si ceva de ani], fiind mai tanar, deci, decat multi dintre membrii generatiei ʼ60, care se dezvoltasera „in plasa“ vibrantelor sale poeme.
M-am oprit asupra problemei mortii lui Labis si pentru ca aceasta mi-a clarificat un lucru pe carel cred important, si anume ca istoria e facuta cel putin in egala masura din goluri, cat din plinuri. Din ceea ce ar fi putut sa fie dar n-a fost, cat din ceea ce a fost. Ratand sansa de a se impune ca mare poet, Labis s-a realizat totusi pe deplin, devenind un mare simbol, un mit. Prin insasi absenta sa el creeaza prezenta. [...]
Labis ramane actual, atat prin poezia sa, cat mai ales prin masca sa tragica, prin destinul sau straniu de jertfa, de fecundator prin absenta.
Poezii - George Cosbuc
Multe din poeziile lui Cosbuc debuteaza cu o atenta enumerare a circumstantelor. Nimic nu este intamplator: oamenii, natura intreaga colaboreaza la realizarea unui decor si a unei stari de spirit, care anunta de fiecare data ceva important. [...]
George Cosbuc regizeaza, cu atentie si subtilitate, fascinantul spectacol al vietii, al existentei tuturor, punand accentul pe momente pe care, de multe ori, cititorii nu sunt capabili sa le vada tocmai din cauza „evidentei” lor.
Obisnuiti sa vada in Cosbuc un poet al taranimii, un cantaret al neamului, un autor de imnuri adresate naturii sau vitejiei unor eroi, cititorii romani sunt adeseori sclavii unor prejudecati, nefiind capabili sa caute, sa aplice poeziei un alt registru de lectura decat cel care le-a fost oferit, la un moment dat.
Considerat de unii un poet desuet, Cosbuc ar putea fi re-valorizat, cel putin la nivelul unei lecturi non-savante, prin apetenta sa deosebita pentru spectacol, pentru capacitatea sa de punere in scena a imediatului, a faptului divers, a trairii simple.
Poezii - Grigore Alexandrescu
Intr-o organizare cronologica a creatiei poetice a lui Grigore Alexandrescu, este evidenta adeziunea poetului la modelul preromantic francez, dominat de gustul pentru meditatia sumbra asupra destinului si efemeritatii civilizatiilor. Scriitura solemna cu ecouri din Lamartine nu face altceva decat sa “agraveze” starea de melancolie. Conditia funciara a personalitatii lui Alexandrescu e una romantica, elegiaca si meditativa inclusiv in epistole si fabule, chiar daca, formal, suntem intr-un gen literar constrangator.
Meditatiile si elegiile sunt infuzate cu teme esentiale ale romantismului si preromantismului: sentimentul tristetii metafizice, tema ruinelor, peisajul inserarii, iubirea exaltata sau tumultoasa, evocarea copilariei si a trecutului istoric, antiteza dintre nobletea constiintei poetice si mediocritatea societatii contemporane. Versurile lui Grigore Alexandrescu sunt raspunsuri la internalizarea asumata a framantarilor unei constiinte cautandu-si echilibrul interior in contextul unei lumi intocmite gresit, o lume guvernata de principiul malefic. Individual, singur si fara puterea de a se modela in acord cu lumea, este harazit sa caute fara speranta calea spre iesirea din criza. Resemnarea este refugiul pe care, in versuri de o expresivitate speciala, individul o alege ca ultima formula de supravietuire.
Poezii - George Bacovia
De la volumul de debut si pana in zilele noastre, s-au scris nenumarate sinteze, monografii, studii, articole, in care Bacovia a fost numit, pe rand, “monocord”, “conventional”, “artificial”, “rudimentar”, “rafinat”, “eminescian”, “macedonskian”, “simbolist”, “decadent”, “expresionist’, “existentialist”, desi Bacovia se sustrage oricaror etichetari.
Bacovia este, de fapt, cate putin din fiecare, intr-o opera permanent incitanta. Gasim, deopotriva, sinceritate si artificiu, traire adevarata si “jucata”, franchete si masca a ironiei, spontaneitate si teatru.
Poezii - Octavian Goga
Nationalismul modern, reportat din secolul al XIX-lea si recroit dupa specificul istoriei locale, este osmozat mitologic, religios. De aici si mesianismul poeziei, dar si al poetului, care se confunda cu profetul, care se face mediatorul intre divinitate si colectivitatea nationala. D. Popovici identifica trei momente in actul poetic mesianic: a) critica societatii contemporane, b) zugravirea societatii viitoare si c) chemarea si conducerea multimilor spre noua forma de viata. „Poezia lui Goga – observa criticul – aduce toate aceste trei momente, dar organizarea lor se face sub prevalenta celui dintai: mai presus de orice, ea este retinută in formele actuale ale vietii sociale; de aici isi deriva deopotriva revolta si durerea“. Jalea tine de analiza critica a lumii si este clamata individual. Trecutul „exemplar“, de tip eminescian, este convertit la Goga in timp dens de suferinte si nedreptati, obligand la invocatii unde „natura“ se preface in personaj. Oricat retorism ar fi in poezia sa deopotriva marturisitoare si subversiva, tensiunea si solidaritatea trairii poetului in duhul comunitar nu poate fi pusa serios la indoiala, iar patosul sau jertfelnic este de o sinceritate pura si coplesitoare, ca si cand harul se simte inefabil dincolo de cuvinte, anuland orice suspiciune de demagogie sau de simplu exercitiu discursiv.
Poezii. Proza. Traduceri - St. O. Iosif
Importanta lui Iosif in literatura si cultura noastra nu trebuie cautata neaparat in sectorul liricii de inspiratie samanatorista. Un asemenea personaj discret, modest, timorat in a se afirma, cum a fost autorul, poate fi insa un bun traducator al creatiei altora.
Traducerile – si nu productiile proprii – reprezinta partea cea mai solida din opera acestui autor. Lipsita in buna parte de o personalitate proprie, bine conturata, Iosif cauta mereu sa se ascunda intr-o alta de imprumut, asa cum incearca sa ilustreze si tematica impusa de samanatorism. Acest alter-ego mai puternic, mai nobil a fost, in cazul autorului nostru, in primul rand poetul romantic german Heinrich Heine, din care Iosif a tradus mult, uneori ca in Vedenia sau Cavalerul, cu rezultate mai mult decat notabile. G. Calinescu insusi, altfel zgarcit cu aprecierile, nu ezita sa considere activitatea de traducator a lui Iosif “magistrala”.
