Nicolas Fiorillo - zis Maharajahul - este un adolescent ambitios si inteligent care, la numai cincisprezece ani, urmareste cu inversunare sa puna mana pe putere, sa intoarca banii cu lopata si sa faca legea in orasul Napoli. Pe scuter, cu viteza, alaturi de gasca lui - pe care viseaza sa o transforme curand intr-o noua paranza -, strabate strazile orasului, fura si minte, invata dedesubturile crimei organizate si ale traficului de droguri, leaga si dezleaga aliante cu clanurile batrane, pentru ca in cele din urma sa inceapa sa controleze cartier dupa cartier in goana lui ametitoare spre varful ierarhiei. Doar ca, asa cum se intampla intotdeauna, valtoarea in care se lasa purtat, ba chiar se arunca cu capul inainte - una a violentei si a mortii - ajunge sa-i cuprinda si pe cei nevinovati.
Piranha: Copiii Camorrei imagineaza o poveste de o fascinatie sinistra cu aceeasi insufletire cu care a transformat Gomora intr-o senzatie mondiala.
"Cu acea indrazneala nedisimulata specifica oricarui scriitor adevarat, Roberto Saviano mai spune o data povestea inimii indurerate si neinfricate a orasului Neapolelui." Elena Ferrante
"Nu reusesc niciodata sa pastrez distanta, asa ca am suferit mult de-a lungul timpului. Uneori mi-a placea sa nu mai fiu cine sunt, sa duc o viata decenta, dar coninui ceea ce fac - ar zice unii din ambitie, altii, din narcisism - pentru onoare. Continui desi stiu foarte bine ca atrag asupra mea ura, singuratatea, dispretul. Nu am niciun avantaj: cel mai simplu lucru ar fi sa tac din gura. Dar eu continui." Roberto Saviano
Piranha: Copiii Camorrei imagineaza o poveste de o fascinatie sinistra cu aceeasi insufletire cu care a transformat Gomora intr-o senzatie mondiala.
"Cu acea indrazneala nedisimulata specifica oricarui scriitor adevarat, Roberto Saviano mai spune o data povestea inimii indurerate si neinfricate a orasului Neapolelui." Elena Ferrante
"Nu reusesc niciodata sa pastrez distanta, asa ca am suferit mult de-a lungul timpului. Uneori mi-a placea sa nu mai fiu cine sunt, sa duc o viata decenta, dar coninui ceea ce fac - ar zice unii din ambitie, altii, din narcisism - pentru onoare. Continui desi stiu foarte bine ca atrag asupra mea ura, singuratatea, dispretul. Nu am niciun avantaj: cel mai simplu lucru ar fi sa tac din gura. Dar eu continui." Roberto Saviano
De Marino, proful de literatura, ii spusese tatalui sau inca de la prima intalnire cu parintii: „Fiul dumneavoastra are talent, are un fel al sau bine definit de a vedea lucrurile si de a le exprima. Cum sa spun“, ii zisese el surazand, „stie sa dea forma zgomotului lumii si alege cele mai potrivite cuvinte ca sa‑l descrie“. Tatal tinea strans la piept aceste cuvinte si le ingrijea cum isi ingrijeste closca puii, apoi si le repeta imediat ce in comportamentul lui Nicolas ceva nu‑i dadea pace, ceva il sacaia.
