Poezii - Mihai Eminescu editura Humanitas

Selectie, cronologie si note de Catalin Cioaba

 

„Eminescu nu a avut timp sa-si adune creatia intr-un volum „de autor", tot astfel cum nu a avut, de fapt, nici timp sa o incheie, lasandu-ne mostenire un santier de proportii uriase – pe cat de fascinant, pe atat de coplesitor.
Aceasta noua editie restituie o parte insemnata a operei poetice, readucand-o, totodata, la datele ei primordiale: ordonate potrivit anilor cand au fost scrise si insotite de note ample care evoca elemente biografice sau detalii de atelier, poeziile eminesciene castiga in puritate. Le putem citi cu adevarat „asa cum le-a scris Eminescu", iar nu cum le-au reordonat numerosii sai editori, de-a lungul timpului.
Ceea ce antologia de fata desluseste, in epura cronologiei sale interne, este viteza de evolutie a unui poet care, desi incepe a scrie sub auspiciile pasoptismului, duce, cu geniul sau, lirica romaneasca la apogeul romantismului, pentru a o ancora apoi in zorii modernitatii, ce vor lumina lumea literara romaneasca abia in secolul posteritatii eminesciene.“ (Ioana BOT)

 

„De dragul catorva prejudecati entuziaste, mai nimeni nu-l citeste cu adevarat pe Eminescu – iar cat se citeste, se citeste superficial si marginit la cateva poezii rau consacrate de scoala. Eminescu tinde tot mai mult sa devina «Eminescu», ceva pus deoparte in lada de zestre a natiei si de care esti mandru ca se afla acolo, ferit de orice intamplari. Este insa vremea sa se intample ceva cu ce ne-a ramas de la el: o largire si o adancire a cunoasterii si a intelegerii noastre.“ (Petru CRETIA)

 

MIHAI EMINESCU (1850–1889) este cea mai importanta figura a literaturii romane din secolul al XIX-lea si autorul cu cea mai mare influenta asupra creatiei literare din secolul ce i-a urmat. O personalitate care a facut epoca, acea epoca pe care istoriile literare si manualele o numesc, pe drept cuvant, a „marilor clasici". Puternica inraurire a poetului, la indemnul caruia au inceput sa scrie cei doi prieteni ai sai, Slavici si Creanga, a facut ca literatura romana sa cunoasca, la sfarsit de secol XIX, momentul ei de clasicitate. La scurta vreme dupa moartea sa, si nu fara legatura cu marturiile contemporanilor ce facusera din extrema suferinta a vietii si din „nebunia poetului" un fundal pentru lectura poeziei sale, figura lui Eminescu a capatat dimensiuni mitice, iar poezia sa a devenit, in mentalul colectiv al romanilor, Poezia insasi. Foarte curand a fost recunoscut drept „poet national", iar editarea operei sale a reprezentat una dintre cele mai mari provocari pentru filologia romaneasca. Titu Maiorescu a alcatuit si a pus in circulatie, in 1883, o foarte inspirat alcatuita editie de consacrare. In anii '30 ai secolului trecut, Perpessicius a initiat editia stiintifica de Opere, un act cultural unic la noi, continuat si dus la capat, pana in anii '80, de o echipa a Muzeului Literaturii Romane, condusa de Petru Cretia si D. Vatamaniuc.