Dar „Procesul“ e mai ales ca un text prin care prozatorul revendica de la literatura o exigenta radicala, dusa dincolo de orice asteptare rationala.
Editia de fata a romanului se intemeiaza pe textul german stabilit de Malcolm Pasley in cadrul editiei critice (Frankfurt am Main, 1990), considerata reperul filologic al operei kafkiene. Traducerea realizata de Lucian Pricop respecta optiunea editorului critic de a conserva indeterminarile manuscrisului si de a evita orice interventie menita sa ofere o falsa coerenta narativa. Romanul este prezentat conform structurii stabilite de Pasley, care distinge intre corpul propriu-zis al textului si un ansamblu de materiale ramase in afara constructiei definitive, delimitare bazata pe criterii genetice si arhivistice, nu pe considerente interpretative sau estetizante.
In raport cu aceasta arhitectura, editia Pricop propune redenumirea sectiunii „Fragmente“ in „Anexe“, pentru a reflecta mai adecvat statutul autonom al textelor incluse si pentru a elimina o inconsecventa terminologica fata de intentia declarata a editorului critic. Sunt reunite aici scrieri neterminate sau neintegrate definitiv de autor, adica: „Prietena domnisoarei B.“, „Procurorul“, „La Elsa“, „Lupta cu directorul adjunct“, „Casa“ si „Calatoria la mama“. Prin aceasta optiune, editia se distanteaza de traditia traducerilor anterioare in limba romana, marcate de compromisuri structurale si de tendinta de a facilita lectura, asumand explicit o orientare academica, centrata pe fidelitatea fata de textul critic si pe transparenta criteriilor editoriale.
