Versurile Ioanei Dumitrescu ne poarta cand sus, pe culmi, cand jos, in adanc, intr-o continua pendulare verticala intre cer si pamant, intre „Valea Mortii” si „Portile Vietii”, intre nicaieri si undeva. Poezia ei castiga inima cititorului prin autenticitatea trairilor zugravite.
Rasad de suflet pulseaza, intr-un anumit sens, de energii autobiografice si tocmai de aici isi trage seva si forta, convingandu-ne ca, desi lovit de furtuni si de neimpliniri, sufletul o poate lua de la capat ca rasad ocrotit de mana Marelui Gradinar.
