Volumul de poezie al Carinei Braina se insinueaza in simturile cititorului ca incantatiile unui ritual. Un ritual de strafunda vindecare, dinspre visceral spre rational, un ritual spiralat de anihilare a iluzorului, un ritual de renastere prin succesive dezertari solare si eliberari marine. Oglinzi succesive, uneori faramitandu-se, alteori reintregindu-se, poemele urmaresc transformari de o dureroasa, dar lamuritoare intensitate, generate de neadecvarea la lume, la sine. Suferinta face implozie pentru a inflori mai apoi, cu noua deschidere de aripi a pasarii Phoenix. A scrie poezie este conditia acestei regenerari – un mereu neinteles joc cu margele de sticla: „Invartim pe degete ce ne doare/ Ca mai apoi sa apasam si mai tare,/ Sa simtim si noi ceva, in lumea asta a altcuiva.”
Conf. univ. dr. Elena-Ligia Jebelean
