Substantivul sfintenie si adjectivul sfant, precum si verbul a sfinti alcatuiesc limbajul cel mai specific si mai popular al Bisericii crestine, in general, si al Bisericii Ortodoxe, in special. Intr-un sens general, totul este sfant in Sfanta Biserica, in Una Sancta, sau totul trebuie sfintit: spirit si materie, oameni si activitati; timp si vesnicie, casa si cosmos.
Cu toate acestea, cand intrebam ce este sfintenia in sine, este greu de gasit o definitie simpla. Sfintenia este laudata, cantata, dorita, uneori perceputa existential, dar definirea ei conceptuala ramane totusi o dificultate, pentru ca ea poate fi descrisa in manifestarile ei, in rodirile ei, dar nu poate fi definita in esenta ei.
Sfintenia se manifesta in lumea aceasta, in creatia lui Dumnezeu, dar nu este din lumea aceasta; sfintenia este Insusi Dumnezeu prezent in lume, dar nu din lume. De aceea tot ce apare ca sfant sau ca sfintenie in lumea aceasta isi are izvorul unic in Dumnezeu, singur sfant in Sine si prin Sine.
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel
