Sa le spui oamenilor care te citesc „asta e viata“ e un „act de vitejie“ atunci cind poezia nu se aduna din notele de subsol ale disecarii traumei, ci din muchiile ei mereu problematizante, lasind loc pentru relativitate, pentru buna masura a atentiei la echilibru, stil, „verva“ si „verb“, si pentru nuante. Debutul Andreei Catrina aduce in prim-plan acea poezie onesta, indeajuns de curajoasa ca sa nu tolereze – nici macar structural – etichete si -isme. Din vria ei, ca si din atent curatoriata ei acalmie va putea fi reconstituita o epoca a transgresarilor, confruntarilor, conflictelor si tranzitiilor.
Aceasta era arhiveaza nediscriminatoriu „probleme colective“ si „atent selectate probleme personale“, urgente si aminari, mari si mici intrebari. „cit e OK sa vorbesti despre depresie in poezie? dar despre iubire? dar despre noi?“ sint astfel de intrebari carora vocea proaspata si impetuoasa pe care Andreea Catrina o conduce (nu intotdeauna pur defensiv) in si prin text nu mai evita sa le raspunda.
Olga STEFAN
