Sfantul Ciprian al Cartaginei a fost una din personalitatile remarcabile ale Bisericii Crestine din prima jumatate a secolului al III‑lea. Se tragea dintr‑o familie nobila si bogata. A primit o educatie aleasa, studiind, printre altele, retorica (pe care mai apoi a predat-o). A dus o viata imbelsugata si, pare‑se, chiar usuratica pana intr‑o zi, cand, auzind de curatia si sfintenia preotului crestin Ceciliu, a inceput a‑l frecventa, si astfel a fost castigat pentru totdeauna de invatatura si Biserica lui Hristos. Ca episcop, Sfantul Ciprian a condus comunitatea crestina din Cartagina, insa de fapt din toata Africa Romana, in vremuri foarte tulburi. A trebuit sa infrunte doua persecutii de amploare, apoi ciuma devastatoare din 252‑254 – pentru care autoritatile romane si multimea paganilor i‑au facut vinovati pe crestini –, erezii si invazii ale triburilor desertului. A primit cununa muceniceasca in timpul prigoanei lui Valerian.
„Ciprian este poate cel mai natural in corespondenta sa. Aceasta reprezinta un document de prima importanta. Ciprian are o inalta constiinta atat a drepturilor, cat si a indatoririlor episcopului… Corespondenta sa ne dovedeste ca nu se multumea numai cu formularea unor idei generoase, ci actiona conform principiilor pe care le‑a fixat. Este acelasi atat in actiunile, cat si in scrisorile sale. Conducator innascut, a stiut sa creeze unitatea in viata sa, sa alature la fermitate blandetea, la prudenta entuziasmul, la prevedere abilitatea. Acest om de actiune este un mistic, pe deplin el insusi atat la rugaciune, cat si la lucru…” (Adalbert Hammann, Parintii Bisericii)
