Dupa despartirea de Freud, Alfred Adler contesta rolul dominant al energiilor sexuale in viata psihica, sustinand ca fortele responsabile de evolutia psihica a individului sunt fortele sociale. Spre deosebire de psihanalisti, Adler nu concepe personalitatea ca fiind alcatuita pe paliere diferite de organizare. Individul trebuie privit ca o fiinta unica, indivizibila si nu poate fi inteles in afara relatiei cu semenii. Comportamentul ii este dictat nu de trecut, ci este orientat spre viitor si este determinat nu de instincte biologice, ci de scopuri. Iar scopul ultim este obtinerea superioritatii personale.
In Sensul vietii (1933), Adler expune o conceptie teleologica a devenirii umane. Si-a botezat abordarea medicala, intotdeauna directa, fata in fata cu pacientii, psihologie individuala data fiind perspectiva holistica a individului. Fara a accentua individualitatea in termeni de separare sau de unicitate, sintagma aleasa de Adler subliniaza ideea ca intreaga persoana cuprinde aspecte biologice, atitudini psihologice si legaturi familiale, sociale si comunitare. Potrivit acestuia, care a conceput notiunea de indivizibilitate ca intrinsec atasata radacinilor individului, niciun medic nu ar putea spera sa inteleaga problemele unei persoane, fara a avea in vedere toate aceste dimensiuni. Abordarile moderne, atat in psihologie, cat si in medicina, devin din ce in ce mai mult un model biopsihologic pentru evaluare si tratament, iar adultii au mici dificultati in a adopta aceasta perspectiva. =Abraham Maslow observa in 1970 cat de mult a crescut respectul pentru Adler pe masura ce elementele care sprijina abordarea lui s-au inmultit, subliniind si ca viziunea holistica a lui Adler asupra individului devansa epoca respectiva.
Teme abordate: imperativele vietii, complexul de inferioritate, complexul de superioritate, lumea fictiva a rasfatatului, perversiunile sexuale, primele amintiri din copilarie, visele diurne si visele nocturne etc.
Creator al unei Societatii pentru Psihologie Individuala la inceputul deceniului al doilea al secolului trecut, dupa ruptura de Sigmund Freud cauzata de vederile diametral opuse asupra teoriei libidoului, Alfred Adler (1870-1937) se pozitioneaza in centrul miscarii de emancipare stiintifica a unei noi ramuri a psihologiei. Acesta muta explicarea comportamentelor nevrotice dinspre teoria sexuala spre o teorie a sentimentului de inferioritate. Cu o personalitate diferita de a creatorului psihanalizei, fara carisma si extrovertirea acestuia, dar cu un plus de aplecare asupra convertirii demersului de cercetare in opera scrisa, medicul austriac a marcat prin cartile si articolele sale un veac de actiuni profesionale ale psihologilor, cu precadere ale pedopsihologilor.
