Set carticelele varstei fragede - Constanta Buzea

Iata argumentul care deschide Carticica de doi ani: „in doi ani, un copil nu poate invata prea multe cuvinte […], dar in doi ani ochii tai au vazut o mare parte din lucrurile care stau pe pamant”. Ce nu se poate spune, se poate desena, cu creioane si fara guma, caci lumea e exact asa cum o deseneaza copilul, ea ii accepta calm interpretarile stangace. Carticica de trei ani stie deja ce inseamna sa ai un nume al tau si mai stie o multime de cuvinte noi pe care, deocamdata, le stalceste, le pelticeste, luand-o mereu de la inceput, in veritabile vocalize verbale, gata sa escaladeze prin poezioare jucause chiar si teribilul rrrr. Cartea e plina de animalute de tot felul, numai bune de descris, in seama lor, viul. Carticica de patru ani face un pas mai departe in stapanirea lumii din preajma. Ea isi ingaduie combinari nastrusnice, a invatat reguli de buna purtare si le transmite cu autoritate si cu hohot de ras faunei misunand in orice carte pentru prichindei. Veverita va folosi batista, elefantelul face baie si stie ca orice indepartare de parinti e plina de primejdii. Jocul cunoasterii functioneaza perfect daca adultul se mai stie copilari cu umor si inteligenta: „Mama, daca vrei sa fii/ Raspupata de copii,/ Trebuie sa ai un pic/ Inimioara de pitic.” in Carticica de cinci ani, lumea se organizeaza deja in mici comunitati, familia isi dezvaluie ierarhiile si rostul, orasul e un teritoriu fabulos de cucerit cu tact si cu disciplina, micul organism comunitar are legi de respectat, rolul fiecaruia e bine stabilit. Povestile devin aventuri, cu balene si cu harpoane, cu rasturnari de situatii, fabulosul se prelinge din calimara si umple dezinvolt pagina. in fine, Carticica de sase ani e gata sa se desparta de prima copilarie: „Cand am fost copil, candva,/ Cand am fost nu-i prea de mult,/ imi placea, o, ce-mi placea,/ Sa tac malc si sa ascult.// Eu eram cum e pamantul/ care-asteapta ploi-cuvinte,/ Eu eram pamant cuminte,/ Care vrea cuvinte-ploi…” Acum incepe vremea basmelor, a proverbelor, a zicatorilor, a jocurilor de cuvinte dezlantuite cu libertatea celui care stie deja sa le stapaneasca. Copilul, camp manos sub cuvintele-ploi, isi locuieste limba in starea de veghe intretinuta de poezie, de literatura. Irina Petras