Singuratatea de cristal a gandului - Petru Vladimir Patulescu

Ma indrept intr-un ritm natural cu pas firesc as spune spre o borna a unei vieti ce a ajuns eminamente si critic-reflexiva si tandru-sever-contemplativa. Nu am vocatia nesupunerii ca Cioran nici pe cea a sintezei ideatice ca Noica nu pot scrie versuri ca Rilke sau Nichita nu pot compune precum Mahler ori Rachmaninov nici picta ca Magritte nu pot construi ca Gaudi sau Niemeyer nu pot dansa ca Nijinsky ori M. Cunningham romanul nu m-a vrut ca pe Cartarescu sau Pinchon eseul m-a ocolit speculatia meditativa m-a incercat fara ecou material decantat asa ca ceea ce mi-a ramas au fost cuvintele adunate atent febril si irepresibil in texte. Toata viata imi este cuprinsa in ele si astfel devin marturia existentei mele si dau irevocabil seama de dinamica launtrica mereu intrebatoare traversata de zbucium si de insurgenta dar si chestionabila suveran de o neliniste fractala mai mereu ramasa fara hotar. Neliniste efervescenta ce se dovedeste a fi dornica sa ofere un motiv de a arde de a rima emotiv rational si scriptic cu un anume orizont solar imaculat si alpestru ori cu un abis destructurant direct si imediat intraductibil.