Tandem cu umbrele - A. T. Branca

A. T. Branca a intirziat un pic dar odata pornita chemarea scrisului a venit peste ea ca o navala silind-o sa scrie de toate - romane poeme publicistica in ritm de frenezie. Ca poet e unul framintat ba intre idealele - si idealurile - care se destrama si se pierd si constiinta neputintei resuscitarii lor ba intre armonicele de altadata si depresivitatile cotidiene. Framintata e si poezia ba intre desene de stari concrete si abstracte analitice ba intre recuzita de sentente e chiar prea activa o inclinatie aforistica si caligrafia confesiva ba intre modestii si sfieli pe de o parte si emfaze pe de alta. La problemele grave pe care poezia si le asuma apar fireste si solutiile grave asa ca vor fi denuntate cruciade- le impotriva visarii si vor fi evidentiate tipete- le care ne bintuie nelinisti- le grozave care isi vintura pustiirea sau fruntea arsa de framintari . E un fond de tandrete agresata care se zbate sa-si regaseasca muzicalitatea sufleteasca dar cum poezia nu e specie hollywoodiana ca sa poata atinge happy-end-ul si la A. T. Branca visarile si iluziile se lovesc de limitele dramatice ale conditiei umane cele in care suntem fara scapare si-n care esti singur . Sint limitele intre care se zbate si poeta dar fara tapaj lamentos ci mai degraba in regim confesiv auster. - Al. Cistelecan