Un cuib din noua cutii - Jin Yucheng

Era o scena care mi se intipari in minte. In timp ce examina calul, pupilele ei delicate aratau pe rand panica si stapanire de sine – o stapanire mai des intalnita la barbati decat la femei. Heiti avea pieptul plat, picioare groase si rotunjimi usoare in jurul taliei. Cateva fire albe si picaturi din solutia folosita pentru a tesala calul se lipisera de abdomenul ei plat. Aura umeda de la fereastra ingusta, un fenomen obisnuit in sezonul ploios, se rasfrangea asupra calului din fata, precum si asupra celor doi din spate. In timp ce muta corpul voluminos, dar usor al calului, copitele produceau un sunet inselator pe vechea podea fina de castan – era sunetul pasilor marunti din visele celorlalti doi cai albi aflati in strafundul salii, sunetul mortilor.
Din cand in cand, mintea mi ratacea si nu ma mai concentram pe calul lui Heiti, ci ma gandeam la casa in care inchiriasem o camera. Era o casa terna si posomorata, care avea in curte cativa salcami chinezesti.