In anii 1830, Dobrogea era aproape necunoscuta lumii occidentale. Calatorii straini o descriau drept o campie nepopulata si saraca.
Zona periferica a Imperiului Otoman, Dobrogea a capatat o mai mare importanta strategica dupa ce Rusia a ajuns la Gurile Dunarii, preluand astfel controlul asupra liberei navigatii. Inginerii, negustorii si diplomatii europeni au propus constructia unui canal sau a unei linii ferate care, ajungand la Constanta, trebuia sa usureze comunicatiile dintre Europa Centrala si Constantinopol, ocolind si zona periculoasa a Deltei. In 1860, la scurt timp dupa Razboiul Crimeii, un consortiu britanic a finalizat prima cale ferata din regiunea Balcanilor, legand Cernavoda de Constanta. Era o scurtatura in spatiu si timp care promitea sa revolutioneze profitabilul comert cu cereale dunarene.
Povestea Dobrogei ne este si astazi putin cunoscuta. Pornind de la destinul spectaculos al caii ferate dobrogene, de la conturarea primelor proiecte si pana la vanzarea ei catre statul roman, in 1882, Constantin Ardeleanu ne ofera, cu rigoare documentara, dar si cu gust pentru naratiune, o adevarata istorie a acestei provincii. Infrastructura moderna de transport este un punct de plecare pentru a analiza complexitatea „civilizarii“ Dobrogei Centrale, cu referire la transferul de tehnologie moderna, colonizarea si urbanizarea rapida, reprimarea faradelegilor si domesticirea naturii. Episoadele pe care le intalnim in carte par adesea desprinse dintr-un western clasic. Inginerii britanici au adaugat noi tuse imaginii Dobrogei ca „Est Salbatic“, un spatiu periferic, primitiv, exotic si violent, dar bogat in resurse naturale, care se putea dezvolta doar prin tehnologie moderna si capitalism.
