Sfantul Dometie a fost un duhovnic iubit de credinciosi, cautat de popor pentru jertfelnicia si dragostea sa, fiind ingaduitor cu oamenii, dar foarte aspru cu sine insusi. La hramuri si la marile sarbatori spovedea zi si noapte. Isi oferea chilia pelerinilor, iar el dormea foarte putin, asezat pe un scaun, uneori in pod sau in clopotnita, ingrijindu-se ca toti credinciosii sa fie bine adapostiti.
Era cunoscut pentru darul impaciuirii, drept pentru care multi il chemau sa ii ajute in momentele de cumpana din familiile lor. Necautand la lungimea sau osteneala drumului, Sfantul Dometie mergea acolo unde era chemat. Ii mangaia pe oameni, netinand seama de noptile nedormite. Desavarsita simplitate l-a insotit mereu pe Sfantul Dometie.
Dupa truda de zi cu zi, seara isi odihnea trupul istovit intr-o chilie saracacioasa pe care o impartea cu alti doi monahi. Nu punea pret pe bunurile lumesti si impartea tot ce aduna de la credinciosi. De multe ori chiar nu avea ce sa dea si cerea cate ceva de la maici pentru a face milostenie. Decat sa vada pe cineva lipsit ori neajutorat, mai degraba prefera sa ramana el descult, fara camasa sau fara pantalon iarna, multumindu-se cu gandul ca nimeni din cei care au alergat la el nu a iesit neajutat sau nemangaiat.
Iarna, maicile observau adesea pe zapada urme de picioare desculte care duceau catre chilia Sfantului si atunci pricepeau ca iar si-a oferit incaltarile unor nevoiasi. Bineplacand lui Dumnezeu si oamenilor, prin vietuirea sa cea intocmai cu ingerii, si-a sfarsit viata aceasta pamanteasca la 6 iulie 1975, inconjurat de ucenicele sale.
