Demult, tare demult, intr-un orasel de pe tarmul Marii Mediterane isi ducea zilele un batran tamplar pe numele sau Giuseppe, zis si Nas-Vanat.
Odata i-a cazut in mana o bucata de lemn, una din acelea obisnuite folosite pentru incalzirea vetrei pe timp de iarna.
...
Carlo a intrat in camaruta, s-a asezat pe singurul scaun de langa masa fara picioare si, invartind lemnul pe toate partile, a inceput cu ajutorul unui cutit sa faca din el o papusa.
„Ce nume pot sa-i dau? – se gandea Carlo. O sa-i dau numele de Buratino. Numele asta o sa-mi poarte noroc. Stiam o familie unde pe toti ii chema Buratino: pe tata – Buratino, pe mama – Buratino, pe copii – tot Buratino... Toti au trait fericiti si fara griji...”
Mai intai a lucrat la par, apoi a facut fruntea, mai apoi ochii...
Odata i-a cazut in mana o bucata de lemn, una din acelea obisnuite folosite pentru incalzirea vetrei pe timp de iarna.
...
Carlo a intrat in camaruta, s-a asezat pe singurul scaun de langa masa fara picioare si, invartind lemnul pe toate partile, a inceput cu ajutorul unui cutit sa faca din el o papusa.
„Ce nume pot sa-i dau? – se gandea Carlo. O sa-i dau numele de Buratino. Numele asta o sa-mi poarte noroc. Stiam o familie unde pe toti ii chema Buratino: pe tata – Buratino, pe mama – Buratino, pe copii – tot Buratino... Toti au trait fericiti si fara griji...”
Mai intai a lucrat la par, apoi a facut fruntea, mai apoi ochii...
... SI ASA A APARUT CEA MAI INDRAGITA PAPUSA DIN TOATE TIMPURILE... SI VORBESTE... SI FACE PROSTII...- BURATINOOOOOOOOOOOO!
