In mijlocul hatisului apropiat se auzira fosnind ierburile. Lupul se aseza pe toate patru picioarele si isi incorda muschii gata sa sara. Daca cineva ar fi fost de fata, ar fi avut prilejul sa vada cea mai ciudata intamplare: lupul isi infrana saritura la jumatate, dupa ce se ridicase de la pamant. Sarise fara sa stie asupra cui, si cand s-a pomenit in aer, si-a contractat muschii si s-a oprit deodata, la o inaltime de patru sau cinci coti, ca sa cada aproape in acelasi loc de unde plecase.
— E om, gemu el, un copil. Ia te uita!
In fata lui se oprise un copilas ce tinea in mana o ramura pe care se sprijinea. Era gol complet, cu trupul ars de soare si atat de mic incat abia invatase sa umble; era cea mai mica si mai nevinovata vietate care ajunsese pana acum sa intre intr-un cotlon de lupi. Se opri si uitandu-se la lup, incepu sa zambeasca.
