Cele doua capete ale tacerii - Vianu Muresan

preambul daca as fi stiut atunci cand stateam absorbit cu obrazul culcat pe perna din cuvinte ca intr-o magnifica alegorie potrivita unui destin scriitoricesc ca va fi vorba de inspiratie as fi scris m-as fi lasat starnit de ambitie as fi intrat intr-un vis as fi colectat impresii idei notatii ca sa nu scap acele rare fermentatii cand mintea framantata de opera dupa indelungi perioade de ceata confuzie prinde in sfarsit un moment de infuzie si deodata forma se lamureste singura vine parca de la sine ca si cum ar fi colaborat in ascuns o nobila instanta care nascoceste mai bine iar din acel moment textul care suna fad mediocru si monoton capata o voce noua si un alt fason in care vechi rostiri fara de ritm fara de melodie rasuna deodata precum privighetoarea-ntr-o vie parca un vechi la vremea lui faimos poet persan ti-ar fi imprumutat graiul ca sa implineasca neterminatul an locul in care candva un trimis a cantat va pastra viu ecoul pana cand unui alt poet din alta limba poate din alt timp ii va fi dat ochiul ca sa tinteasca-n Olimp si viziunea ca sa razbeasca inspre departele ce e icoana cereasca atunci harul adamic de a spune pe nume va scoate din neguri noi chipuri o lume care nu va fi antica in stil nici moderna ci simpla fireasca precum rostirea eterna dar n-am stiut la timp ce se petrece nu am inteles felul ciudat in care nelinistea se preface in cant cum cuvintele se impletesc in versuri in rostiri lucrate cu niste degete foarte foarte subtiri de cele pe care cinstitii antici le numeau muze pentru ca nicio cantare nu le curgea zadarnic pe buze niciun cuvant pe care-l rosteau nu era lipsit de noima de miez incat pe urmele lor am ajuns sa-mi compun sa zicem asa o arta poetica a mea un crez pe care simplu l-as rezuma in aceste sentinte in poezie nu exista nimic vechi nimic nou decat in forma in limbaj ceea ce nu inseamna glas ci ecou daca ceva este scris sa reziste va rezista prin sens care in substanta poetica este nucleul cel dens iar sensul nu este al poetului ci al lumii in care el este trimis sa cante cu cuvintele cu simtirea lui aluatul vietii sa-l framante si din tot ce este moale instabil curgator sa scoata forme perfecte ceva revelator din ce este ambiguu nelamurit cetos sa decanteze un simbol cu miez satios limba este o piatra pe care trebuie s-o slefuiesti anumite margini colturi sa netezesti altele dimpotriva sa le ascuti sa le ciobesti cand tema permite sa iesi putin din geometrie din suprafete indecise sa faci oglinzi dar sa nu uiti farmecele cuprinse in salbaticie ce a facut bine natura sa lasi asa nu schimba adevarul ei in fatarnicie caci oricat de bun artist esti natura e cu cativa pasi inainte ea a rostit de mult enigme pentru care tu inca nu ai cuvinte ea a fixat in diamante lumini pe care nu poti sa le privesti cu ochii umbriti de gustul naiv pentru simple povesti tu care ai nevoie de o mie si una de nopti de iluzie de amagire ca sa pricepi ceea ce prinde intr-un koan japonezul cu mintea subtire si ai nevoie de mii de pagini de exemple de ilustratii ca sa desfaci in vorbe samanta inaltelor vibratii tot ceea ce contine sens expresie metafora este gata dat nu ai decat sa gasesti limbajul adecvat vei vedea atunci enigme taine proportii sectiuni natura ti le va dezvalui ca un buchet de minuni si atunci cand vei canta ea va canta cand vei insira cuvintele ea va lumina