„Precum in Ultima cruciada, in care figura tutelara a lui Iancu de Hunedoara este retrasa in planul mitului, si in Coborarea in cetate se intampla la fel cu cea a lui Mihai Viteazul. Valahul e personajul mentinut, nu cu putin efort auctorial, in ipostaza contemplarii, lasand in prim-plan, ca personaje principale, junii din Scheii Brasovului.
Nu este romanul lui Mihai Viteazul, precum cel anterior se aratase a fi al Chiajnei, ci romanul Brasovului, in care, mai mult ca niciodata, se remarca rafinamentul scriitural si documentarea ireprosabila, iar camera diegetica proiectata pe suma de personaje interpretand cumva o partitura a istoriei, altcumva o partitura a umanitatii si bunului-simt arata si cum se lasa ele strunite de bagheta auctoriala.
Coborarea in cetate devine mai mult de atat: romanul Brasovului prin excelenta. Ramane doar ca Brasovul sa-si deschida portile primirii acasa a acestui roman, cum se vor deschide, cu siguranta, in mod simbolic si calauzitor, si celelalte pe care a intrat candva Mihai Viteazul.” (Adrian Lesenciuc)
„In timp ce majoritatea prozatorilor romani contemporani prefera sa abordeze provocarile unui prezent adeseori mult prea familiar, Simona Antonescu resusciteaza aproape de una singura romanul istoric autohton. O carte este, printre altele, un refugiu din realitatea imediata, un mod de a trai in pielea altcuiva, poate intr-un alt loc, intr-un alt timp. 1600 se arata a fi un an bun de explorat. Dupa exceptionalele romane Hanul lui Manuc si Chiajna din Casa Musatinilor, Coborarea in cetate imi da inca un prilej sa sustin ca Simona Antonescu merita succesul unor celebre creatoare de fictiuni istorice, ca Philippa Gregory sau Tracy Chevalier.” (George Cornila)
