Atat Remember, cat si Craii de Curtea-Veche sunt povestiri de noapte. Eroii lor incep sa traiasca abia dupa ce se lasa umbrele serii o viata miscata de porniri demonice. Nimeni n-a descris mai bine noaptea oraselor mari in care, protejati de intuneric si mister, oamenii se trezesc la forme de existenta comprimate si reduse de limita zilei.
Mateiu Caragiale a fost un mare iubitor de cuvinte. Stilist sobru si concentrat, cu toata bogatia plastica a detaliilor pe care dorea sa le noteze, de dragul termenului propriu se ducea sa-l caute in vechiul fond arhaic al limbii sau in acele dependente de grecisme sau turcisme, putin folosite de alti scriitori contemporani. Mai ales in expresia dispretului, fondul sau lingvistic este neistovit.[...]
Mateiu Caragiale a fost un mare iubitor de cuvinte. Stilist sobru si concentrat, cu toata bogatia plastica a detaliilor pe care dorea sa le noteze, de dragul termenului propriu se ducea sa-l caute in vechiul fond arhaic al limbii sau in acele dependente de grecisme sau turcisme, putin folosite de alti scriitori contemporani. Mai ales in expresia dispretului, fondul sau lingvistic este neistovit.[...]
Oameni si lucruri, sunete si amintiri trimit in sufletul scriitorului acea sugestie seducatoare a carei putere este cu atat mai mare cu cat originea si felul Mateiu Caragiale o revarsa asupra noastra. Peste interesul conceptiilor si independent chiar de forta plastica a viziunii, proza lui Mateiu Caragiale emana contagiunea unui farmec neintrecut. Poate ca o parte din ratiunea acestei forte care atrage, retine si covarseste sta in calitatea artei stilistice a scriitorului. Armonia leganata a largilor perioade, lina lor incatenare in vaste structuri au o calitate prin excelenta muzicala. Caci acesta a fost in primul rand Mateiu Caragiale: un poet muzician a carui arta cu puteri vrajite si rascolitoare alcatuieste una din cuceririle cele mai pretioase ale literaturii noastre mai noi.
Armonia bogata a stilului sau rasuna ca o orchestra intreaga. Ecoul perioadelor lui ne invaluie ca o atmosfera. Pe linia unui gand lamurit cresc imbelsugate arborescente de cuvinte, de imagini si asociatii de idei intocmind pana la urma o figura complexa, dar limpede in toate articulatiile.
Mai ales atunci cand instrumentul sau simfonic se acorda pentru a intona lauda sau evlavia, caci firea sa altfel atat de aplecata spre dispret stie sa se inchine si sa venereze, cantecul sau dobandeste greutatea si elanul stapanit al imnurilor. Caci sunt in paginile lui Mateiu Caragiale mai multe imnuri adresate naturii si trecutului, nobletii si frumusetii. Numai cine poate sa le asculte cu reculegere poate avea masura darului pe care ni l-a facut Mateiu Caragiale si a recunostintei cu care ii suntem indatorati.
Tudor VIANU
