„N-am mai vorbit niciodata cu maiorul Stanica, dar eu voi tine minte pentru totdeauna ziua aceea: 9 noiembrie 1989, ziua in care a cazut Zidul Berlinului. Cand noi stateam de vorba, probabil ca ofiterul stia ce va urma, doar era profesionist. Voise sa ma sperie, ca si cand n-as fi fost destul de inspaimantata de viata pe care o traiam. Nici azi nu stiu ce-a vrut sa afle de la mine si nici de ce il mai interesa fratele meu.“
Anca Fusariu
Dupa succesul incontestabil al volumului Culoarea norocului, cand a inceput sa scrie acest al doilea roman si se intreba ce titlu ar fi mai potrivit din cele trei la care se oprise – Figuranta, Desprinderea, Corigent la fericire –, Anca Fusariu a ales Desprinderea. Nimeni nu credea atunci ca ea insasi, autoarea, se va desprinde de lumea noastra atat de repede si ca povestea celeilalte desprinderi, spusa doar pe jumatate, va ramane, din nefericire, fara sfarsit. Cititorul are toata libertatea sa duca mai departe aceasta poveste in intentiile, de-acum doar banuite, ale autoarei sau in perspectiva propriei optiuni. Ceea ce, uneori, poate fi deosebit de incitant si provocator. Ecuatiile neliniare suporta mai multe solutii. Usile raman deschise…
Anca Fusariu este reporter de televiziune din 1971 si n-a incercat niciodata o alta profesiune. Nu din comoditate sau din lipsa de fantezie, ci pentru ca indelungata cariera i-a adus un avantaj imens: a intalnit oameni exceptionali, a cunoscut o multime de situatii de viata, unele exemplare, altele dramatice sau mizere, la care a fost martora alaturi de cei care au trecut prin ele. In felul acesta si-a asumat biografii pe care, altfel, nu le-ar fi aflat niciodata. Unele constituie esenta acestui "debut tarziu". Mai exact, toate personajele acestei carti sunt inspirate din realitatea cunoscuta de reporter, dar prelucrate cu grija, tandrete si umor, intr-o poveste despre dragoste, deznadejde si speranta.
