Drumul ascuns - Hortensia Papadat-Bengescu

In Drumul ascuns prozatoarea a proiectat, in esenta, o fresca sociala a carei realizare presupune renuntarea la „sentiment”, la „subiectivitate” in favoarea analizei „reci”, „obiective”, a elementelor care o compun; pentru atingerea stintei „obiectivismului absolut”, Hortensia a conceput in acest ultim roman al ciclului o structura narativa din care lipsesc si personajul-reflector, si personajul-agent, si interventiile autorului implicat, fara insa ca ansamblul sa sufere in ceea ce priveste coerenta sau modul de organizare a mecanismului epic: aceeasi rigurozitate a constructiei, aceeasi atentie acordata „scenelor barbare” (boala Lenorei si moartea lui Draganescu sunt relatate in amanunt, cu instrumentele folosite si alta data in Balaurul sau Concert…), dar fara marcile „subiectivitatii” celui care scrie: luciditatea personajelor isi afla, de fapt, „modelul” lor in „luciditatea virila, fara pudoare echivoca” (formula apartine lui Pompiliu Constantinescu) a autoarei insesi.
Ioan HOLBAN