Oricine citeste romanul „Fortareata” intelege simbolistica complexa a titlului si capacitatea autorului de a aseza veridic fata in fata, adesea surd-ironic, doua lumi, doua feluri de a intelege libertatea, dragostea, prietenia etc. „Fortareata” face in subsidiar procesul nebuniei covid. Dorian Narcis Grecu ofera pe de-a-ntregul grozavia prin care a trecut o lume intreaga si demistifi ca (pe baza unei logici coerente) atitudini, ordine, noi legi instaurate. Personajul principal impartaseste convingerea mentorului sau dupa care stiinta si cunoasterea sunt adevaratele comori ale umanitatii, dar intelege si ca astazi s-a ajuns intr-atat de departe cu cunoasterea, incat nu mai putem recunoaste… ipocrizia. Asadar, instaureaza, deloc marginal, si un discurs despre adevar si falsitate.
Romanul se inchide fastuos, cu o relatare sub semnul oniricului, a evenimentului revelat, intr-o sintaxa aparte, cu desfasurari sub auspiciile prozei ri(t)mate, ceea ce personal m-a condus cu gandul si la Ion Budai Deleanu si la Mircea Nedelciu. Probabil aceasta e si frumusetea literaturii, aceea de a te readuce intr-un decor cu care esti familiar dar pe care, fara sa vrei, l-ai ratacit sub semnul zilelor de foc ale prezentului. „Fortareata” e pre-semn al mirarilor si tainelor, cat si insemn al dorintei de adevar si libertate. Aici si acum, in haine noi, Dorian Narcis Grecu continua marea aventura a omului dintotdeauna, oferind una, doua si chiar mai multe punti de legatura cu Ithaca fi ecaruia dintre noi.
Marius Manta
