Puiul de urs s-a dovedit indata mai istet decat fratii lui. Mai putin sperios, mai voinic, mai indemanatic invata repede.
S-a imprietenit cu oamenii. A inteles ce le face placere si ce nu, ce are voie sa faca si ce nu. A devenit vestitul Fram, ursul polar. Ursul urias care iesea singur in arena sa joace programul lui fara imblanzitor, sa nascoceasca de fiecare data ceva nou, sa priceapa de gluma si sa cunoasca mila. A uitat tot ce lasase departe, in pustietatile de zapada si de gheturi, unde noaptea era de sase luni si ziua de alte sase; unde o zi si o noapte insemnau un an.
A uitat. Gandul lui nu se mai intoarce niciodata intr-acolo. Traia printre oameni. Era prietenul lor, favoritul lor; stia sa le citeasca dorinta si bucuria din ochi. Poate intelegea chiar si suferintele lor ascunse, dupa cum nimerea el intotdeauna sa alinte si sa rasfete copiii saraci, de sus, de la galarie
