In Romania ultimilor 36 de ani, a fi antreprenor a insemnat adesea sa joci un joc fara instructiuni, cu zaruri strambe si cu tabla inclinata in directia gresita. Si totusi, mii de oameni s-au incapatanat sa joace. Unii au castigat, altii au pierdut spectaculos, iar multi au continuat sa incerce, convinsi ca pot influenta jocul.
In „Imperiul Roman de Dambovita”, un amestec de epopee, autoironie si realism balcanic, nu avem Colosseum, dar avem ghisee; nu avem Senat, dar avem comisii; nu avem zei, dar avem deadline-uri. Si totusi, in acest decor improvizat, oamenii au construit afaceri, au inventat solutii si au supravietuit unui climat economic care, de cele mai multe ori, parea scris de un scenarist cu simtul umorului negru.
Adrian Christescu povesteste despre cei care au pornit afaceri in garaje, bucatarii, birouri improvizate sau in spatii care miroseau simultan a vopsea proaspata si a speranta, despre cei care au invatat contabilitate pe repede inainte, au descoperit birocratia ca pe un sport extrem si au facut networking inainte sa existe cuvantul.
